Interview published in the Cultural Magazine TIMPUL; Iasi, Nr 10 / 2009
You can read the entire magazine in PDF: www.timpul.ro
I will be brief. Your noble son is mad.
Mad call I it, for, to define true madness,
What is’t but to be nothing else but mad?
But let that go.
(William Shakespeare: Hamlet, the Prince of Denmark; Act 2, Scene 2)
Martín Cid - portrait by Roxana Ghita
Interview with Martin Cid by Eva Defeses, TIMPUL
E.D. Sufăr şi eu de boala naţională ale cărei simptome includ, pe lângă adorare, credinţa fermă că Eminescu nu poate fi înţeles pe deplin de către un cititor străin, oricât de fidelă ar fi traducerea, oricăt de profund şi intuitiv ar fi cititorul. Am început cu reticenţă lectura ultimului dvs. roman, „Eminescu şi cele 7 păcate capitale”, dar, la sfârşit, m-am întrebat despre adevărul acestei teorii. Dvs. arătaţi nu doar o bună cunoaştere a operei poetului dar şi a vieţii sale şi a multor altor realităţi româneşti, cititorul descoperind, cu mirare, în dvs., un spirit de intuiţie orientală. Cum a început călătoria Dvs. prin universul eminescian?
M.C. Mi-am luat profesia de scriitor în serios încă de la începuturi, nu am dorit niciodată să transform literatura într-un hobby sau în ceva asemănător. Astfel, în anii studenţiei, am citit clasicii într-un mod compulsiv, un autor mă trimitea către următorul, la fel de uşor ca schimbatul unui costum. L-am cunoscut pe Eminescu prin referinţe, ştiam despre inclinaţia către Schopenhauer în poeziile mai târzii (cele denumite filosofice), despre influenţa romantismului. Simt o inclinaţie specială pentru Schopenhauer (şi, bineînţeles, pentru Eminescu); deşi este un filosof mai puţin cunoscut, a avut o mare influenţă în sistemele de gândire posterioare.
Acum un an, un prieten român mi-a oferit o carte despre Eminescu. L-am recitit, astfel, pe Eminescu şi am înţeles mai bine universalitatea cuvintelor sale şi profunzimea versurilor. Mi-am dat seama imediat că ar fi un excelent protagonist al unui roman (poeţii sunt, de obicei, mai buni protagonişti de romane decât romancierii) şi proiectul, încetul cu încetul, a luat formă. Eminescu, dincolo de a fi marele poet al sufletului românesc, este un poet universal al sufletului omenesc, de o mare profunzime şi cu un simţ poetic (ceea ce mulţi uită) ieşit din comun.
Apoi, avem şi tema biografică, la fel de atrăgătoare ca şi însăşi opera sa…mai este şi misterul morţii sale. Putem cere un subiect mai bun? Am rescris de mai multe ori cartea până la a alege forma definitivă, care sper că va plăcea publicului român.
E.D. Dvs. sunteţi organizatorul mai multor evenimente culturale la Espacio Niram din Madrid, care şi-au propus să dezbată într-un mod original, în paralel, ca într-o oglindă, opera unor personalităţi româneşti şi străine, ca de exemplu: „Brancuşi versus Picasso”, „Grigorescu versus Renoir”, avangarda româneasca şi cea europeană, etc. Care ar fi poetul spaniol similar lui Eminescu, reflexia sa într-o oglindă spaniolă?
M.C. Este o întrebare dificilă, deoarece nu cred foarte mult în categoriile artistice. Spunem că Eminescu este un poet post-romantic, însă, totuşi, opera sa conţine elemente evidente din tendinţe posterioare. Aşa se întâmplă mereu şi este foarte greu să găsim un autor care să aparţină într-un mod pur unei mişcări (de multe ori, nici măcar proprii creatori nu o fac). Putem să găsim mai multe astfel de oglinzi pentru Eminescu în literatura spaniolă şi, totuşi, să nu existe nici una. În Spania (şi sper să nu mă spânzure nimeni pentru această afirmaţie), nu există un poet atât de spaniol, sau care să reunească circumstanţele şi caracteristicile care fac din el poetul român prin excelenţă. Poate ca Lorca este poetul spaniol cel mai omagiat, Quevedo este clasicul între poeţi. Dar dacă este vorba de o oglindă, atunci aş alege Larra, în ciuda diferenţelor evidente dintre cei doi poeţi. Sau poate Bécquer, cu care împarte accentele melancolice ale versurilor. Îmi vine foarte greu să găsesc o reflexie în oglindă pentru Eminescu, dar…oglinzile mele întotdeauna s-au spart.
(…)
Read more : Timpul
